Tracks

01. Ceasuri Rele
02. Ţesarul De Lumini
03. Primul Om
04. Cunoaşterea Tăcută
05. Înarborat
06. Dedesuptul
07. Norilor
08. De Piatră
09. Cel Din Urmă Vis
10. Hora Soarelui



01. Ceasuri Rele

Ceas rău... rău ceas...
În miăz de noapte,
La răscruce se aşează
De cărare mi se agaţă.

...în cerc deschis...
...şi-n mijloc şad...


02. Ţesarul De Lumini

În arc de vînt, trezesc un gînd
Ce suflă-n zare deşteptare...
În rîu de salbă selenară
Curge soma veşniciei
Pe drum bătut cu piatra rară.
Scăldat în spume ancestrale
Încălzit rubinul varsă
Prin duh de foc cu limba arsă,
Pe loc trecut de noapte lungă,
În timp bătrîn şi fără umbră.

În arc de vînt, trezesc în gînd,
Din ceaţă-nflăcărată un trup
Sorbit din stele siderale,
De soi de plasmă neînchegată,
Din fir de apă fermecată.

Prind dorinţă-n arc de vînt
S-o sufle-n forma ce va să vie.
De pămînt să prindă trupul,
Ca din vis să se ivească
Iar din pălmi să nască faptă.


03. Primul Om

Şi unde vara cade într-o joi
Acolo eu o să mor
Ori buni, ori răi, tot un mormînt!
În vînt...


04. Cunoaşterea Tăcută

Atîrna cerul, de sus pămîntul
De sub rădăcini, agăţat de glie,
În funie dreaptă întinsă-i zarea
Şi prinde-n colţ de cer văzduhul.

Îndreptat e ne-rostitul de necrezut,
Descătuşat e ne-vorbitul dăscălit,
...departe de tot...
Acolo unde înţelepţii se aşează
La veacul de somn.

În urmă şi-a urmat chemarea
În umbră i-a fost mereu zarea.
...departe de tot...
Acolo unde toate gîndurile mor...

Să lăsăm cuvîntul să doarmă ...
Lipsind de vorbe, mută-i mintea,
Senină-i fruntea...

Gînduri curg, şi acoperă lumea,
Ghem de fire înnodate,
Se în-coardă şi a-coardă
În tot ce-i fals şi nu vibrează.

Cînd făcutul nefăcut,
Ce-a trecut prin netrecut
A zăcut şi-a petrecut
Prin făr' de loc,
În făr' de vreme...

Ochii înceţoşaţi şi tulburi,
De-o mare de semne,
Ce-n van presară înfăţişare,
Înecînd privirea
Şi-nrobind vederea
De a sa lucire.

Să lăsăm cuvînt să doarmă,
Oblojindu-şi lumea-i surdă...
Îndărăt de oarbe semne
Rînduiască peste timpuri
Cu tîlc rostit şi tăinuit,
Iscălit în chemări de veghe
Pînă-n cea din urma moarte.

Şi unde vara cade într-o joi
Acolo eu o să mor
Ori buni, ori răi, tot un mormînt!
În vînt...


05. Înarborat

Despică-mi oglinda de dincolo,
Cu a ochilor ascuţime...
Chip ce neclintit se aşterne-n sine.
Ţintesc lumile, întorc luminile
Linişte lăuntrică se dezveleşte
Dincolo de a minţii şerpuire.

Despic cărarea nerostirii, prăbuşită-n nemişcare
Umblet prin suflet pe sfori de nepăşit.
Cuvinte surde croiesc prin minte,
Nori de vorbe îndeasă neîncetat
Zumzăind cu sunet aspru.
Către stînga răsucesc privirea
Ce străpunge scutul lăuntric, tăcere
Cuprins de eterna negîndire.

Calmă adiere ce de dincolo mă trage
De-a curmeziş de lume, purtatu-s de zefir
De la începuturi către nadir
Înţelept domnit, alunecînd ca prin vis,
Albind întunecaţii mei strămoşi de stîncă.

Despic puterea,
Cu a ochilor asprime,
În măduva bradului de veci,
Şi cum stau înaintea-mi,
Înghiţit neantului
Înăuntru-mi privesc
Aşa aproape de mine,
Străluminat de cel ochi, măiastru
Şi Însumi sunt.


06. Dedesuptul

În sînul venelor pămîntului,
Cad în hăul de sub care,
Foc ascuns sub încuietoare;
Focul viu, mereu nestins,
Străpunge trupul chinului
Arzînd Gemma tăinuită
Ţintuind în vîrf de spadă
Să despartă despărţitul,
Să înnoade înnăditul.

În ochi de ape subterane
Picurînd sclipirea,
Rostogolesc cristale
Din roua lacrimilor ascunse.

Cap, vas cu gînduri neînsemnate,
În clocot prinde să se spargă
Şi împrăştie înflăcărate
Scîntei de-nsufleţire amară.
Din sudoarea frunţii lor
Întru schimbare să se ivească
Strop de apa cristalină...
Să-ntoarcă măiestritul, cristal din apă
De făptură pămîntească.

Deasupra adîncului în nechemare,
Duh purtat peste înflăcărate
Ape întunecate,
Să se coboare şi să-nconjoare
În chip neobişnuit pe om,
Cît mai adînc crestînd
Pînă-n lipsa de înfăţişare.


07. Norilor

Pãtruns de nãzuinþã
Aºtern un trup din nou,
ªi pieptãn fire luminoase...

Sunt primul om ce þese lumina,
Sunt primul om ce-ºi þese lumea,
...cu veºmînt de sclipire surã,
De curînd aprinsã-n a luminii umbrã...

Cufundat în nerostire
În tãcerea tuturor,
Desluºit, în fel de nedesluºit.
Însemnat în sensuri,
Pline de-nþelesuri.

Sunt omul ce re-nnoieºte
Din fiara înflãcãratã
Înãlþat spre vultur.
Untdelemnul ce nu arde
ªi smaraldul ce prinde
Împãtimirea sufletului.

Mãsura, ce cîntãreºte lumea
Prin judecata liniºtitã;
Judecata ce nu judecã.
Lumina ce se strînge
Ca-ncordare a duhului,
În voinþa fãr' de dorinþã.

Ochi de lapte
Plin ochi de forme...
Clãtit în patru colþuri
De car' se prinde lumea
Spãlat de cenuºã în mierea soarelui
Înnodat cu nimb de netezire

Topesc în mine mierea veche
Roua sumbrã de sub pragul
Asfinþitã casã, în capãt ei
Asfinþitã, ca sã încapã tei
...din cele patru colþuri...
Altoind în mine, cu soi ales
Las sã prindã roade
În trãiri ºi glas cu chibzuinþã
Fãrã aºteptãri, îndrept
ªi-mi drãmuiesc rãbdarea

În tot ce-i vis ºi aºteptare...
Strîngem comori în semne
Sã cufundãm în noi adînc trãirea
Ca eu" sã nu mã spulber
Ca eu" sã nu mã uit
Sã nu piarã a mea oglindire
Ca lumea-ntreagã sã nu se piardã


08. De Piatră

Pătruns de năzuinţă
Aştern un trup din nou,
Şi pieptăn fire luminoase...

Sunt primul om ce ţese lumina,
Sunt primul om ce-şi ţese lumea,
...cu veşmînt de sclipire sură,
De curînd aprinsă-n a luminii umbră...

Cufundat în nerostire
În tăcerea tuturor,
Desluşit, în fel de nedesluşit.
Însemnat în sensuri,
Pline de-nţelesuri.

Sunt omul ce re-nnoieşte
Din fiara înflăcărată
Înălţat spre vultur.
Untdelemnul ce nu arde
Şi smaraldul ce prinde
Împătimirea sufletului.

Măsura, ce cîntăreşte lumea
Prin judecata liniştită;
Judecata ce nu judecă.
Lumina ce se strînge
Ca-ncordare a duhului,
În voinţa făr? de dorinţă.

Ochi de lapte,
Plin ochi de forme...
Clătit în patru colţuri,
De car? se prinde lumea,
Spălat de cenuşă în mierea soarelui
Înnodat cu nimb de netezire.

Topesc în mine mierea veche,
Roua sumbră de sub pragul
Asfinţită casă, în capăt ei,
Asfinţită, ca să încapă tei,
...din cele patru colţuri...
Altoind în mine, cu soi ales
Las să prindă roade,
În trăiri şi glas cu chibzuinţă.
Fără aşteptări, îndrept,
Şi-mi drămuiesc răbdarea.

În tot ce-i vis şi aşteptare...
Strîngem comori în semne,
Să cufundăm în noi adînc trăirea,
Ca "eu" să nu mă spulber,
Ca "eu" să nu mă uit,
Să nu piară a mea oglindire,
Ca lumea-ntreagă să nu se piardă.


09. Cel Din Urmă Vis

În gol mă vîntur nimicniciei,
Fără însemnare se sorb prăvale...
Vînturat ce-n zări se stinge,
Fără cruţare,
Tot ce-i dor şi încleştare.

Un şir foit se răsfoieşte,
Un ghem de vise încolţeşte.

Tărîm străvechi răscolit de miraje,
Unde clipele-mi pier
Cînd mijlocu-mi se cască-n zare.
...şi înăuntru-mi se goleşte
Despletit de sfori de fel
Ce viscolesc nemărginirea.

Golitoarea ce senină muşcă,
Soarbe seva ce-a scăzut în vine.
Uscat vînt crapă cerul... gurii
Ce scuipă văpăi de viu foc în beznă.
Despleteşte... mărunţit...
Grăbit, către nimic răsfirat...
Încetinit se mistuie, dogorind de jale
În nimicnicia ne-nsufleţitoare.

Vărsătoarea ce-n formă toarnă stele-ncinse
Ce-ntoarce necuprinsul şi-i reda suflarea.
Înmulţit şi preamărit
Înălţat în pîntec scapără scîntei...
Mănunchi măiestrit şi dibăcit de-nroşire
Glorie, ce-n om îşi găseşte firea.


10. Hora Soarelui

Un pas adînc, cerul deschide
Şi-n hăul de dedesubt,
M-arunc, şi soarele mă prinde

Cum munţii se răsun, şoimii se adun,
Codrii se trezesc, frunzele şoptesc,
Oasele trosnesc, stelele sclipesc, şi-n cale se opresc
Na mesa de doi lai munţi
Împlini de arbori fără frunzi
Între pietre nearse de soare
În lemne neroditoare
Lîngă tăul fără fund
Cu toiag despic cărare
Ce mă poartă-n hău de naltă zare

Ţes soarele-n cămaşă, în aţă fermecată
Chibzuită şi trufaşă, cu gînd drept legată

Ieşi soare din soare
Ieşi soare spurcat, ieşi soare necurat
Şi cu mîndră soră lună,
Leagă cunună, cunună legată
De horă şi soare, din cer pînă-n zare

De dincolo dă cer
Dinapoi de lună
Din-afar de soare
Dintr-odată am făcut înc-o lume nouă
Din nimic!