Metal Storm logo
Bucovina - Sub Stele lyrics



Tracks



01. Spune tu, vant

Spune tu, vânt înghețat,
Pe unde ai fost, pe unde-ai umblat
Prin codrii goi, pe munți și pe văi,
Pâraie-nghețate sub sloiuri turbate

Dacă-ai vazut pe unde-ai trecut,
Urme adânci, săpate în stânci
Pe creste iernite în ape-oglindite,
Poteci neumblate să ducă departe.

Cum zbori tu ca gândul și-nconjuri pământul,
Si treci peste mări, pustiuri și zări
Nu-mi afli pierit, dorul cernit,
Cu dorul în gând nu-mi aflu mormânt.

Spune tu, vânt înghețat,
Pe unde ai fost, pe unde-ai umblat
Prin codrii goi, pe munți și pe văi,
Pâraie-nghețate sub sloiuri turbate.

Să cauți necurmat în lung și în lat,
Din zori până-n noapte, aici și departe
În soare și-n stele, în bune și rele,
Să nu te-odihnești, să nu zăbovești.

Spune tu, vânt înghețat,
Pe unde ai fost, pe unde-ai umblat
De mi-ai găsit dorul cernit,
Cu el în gand nu-mi aflu mormânt.

02. Sub Piatra Doamnei

Cât aş mai sta la umbra ta, codrule măreţ,
Frunzişul tău m-o legăna, din muntele semeţ;
Pâraie reci mi-or îngâna, de voi şti să ascult
Poveşti ce-n lume s-or răspândi, din vremuri de demult.

Cărări ascunse voi căuta, cu stele călăuză
Nimeni, de-i om sau fiară, să nu mă auză;
Tainic sălaş eu voi afla, ascuns sub Piatra Doamnei,
De lumea asta m-oi depărta, în nemurirea toamnei.

03. Soim in vazduh

Sur, semeț, ca o piază tăcută, vechi străjer al țării de sus
Cu aripa lină, clonț de oţel, străbate zarea un șoim în văzduh.
De sus veghează nemărginirea, orizonturi de om nepătrunse
În nori zăbovește furtună sau soare, iar ochii lui văd taine ascunse.

Câți ani au trecut și câţi s-or mai scurge peste meleaguri de vrăji și de vis
Pământul azi verde stropit fuse cu sânge, pătat de-ai noștri buni, pentru patrie au ucis.

Şoim în văzduh, frate-naripat, du-mi amintirea departe
Să nu mor niciodat'
De cei ce m-au cunoscut, în inimi nu m-or uita
Şoim voi fi și eu, cu tine voi zbura.

Mai rece curge acum toamna, apusurile sunt tot mai lungi și triste
În coșuri trâmbe de fum se înalță, prin văi cad copaci sub barde-ascuțite
Se simte frigul iernii ce vine când codrul pare mort și-nghețat
Un șoim e-n vazduh, sau poate sunt eu, strajă sub nouri, de nouri purtat.

Şoim în văzduh, frate-naripat, du-mi amintirea departe
Să nu mor niciodat'
De cei ce m-au cunoscut, în inimi nu m-or uita
Şoim voi fi și eu, cu tine voi zbura.

04. Zi dupa zi, noapte de noapte

Când orizontu-i mort și stelele stau s-apună
Ecourile pier fără ca nimeni sa le-audă
Un stăvilar să pui tristeții-n al tău suflet
Pe lungul drum al vieții pășește-ncrezător
Spre viitor!

Zi după zi, noapte de noapte
Curaj, mândrie, să fii ce vrei să fii
Noapte de noapte, zi după zi
Trupul e slab dar spiritul poate
Zi după zi, noapte de noapte.

Când dimprejurul tău cei dragi încep să piară
Iar amintirea lor te bântuie cu dor,
În vis îmbrățișează-i pentru cea din urmă oară
În suflet să păstrezi pe veci iubirea lor
În viitor!

Zi după zi, noapte de noapte
Curaj, mândrie, să fii ce vrei să fii
Noapte de noapte, zi după zi
Trupul e slab dar spiritul poate
Zi după zi, noapte de noapte.

De mult se-ntâmplă asta și fără vreun sfârșit
Din urmă-s generații ce acum tu le crești
Povestea ta și drumul lor departe merge-vor
Toți știm că trupu-i slab dar spiritul poate
Trăi în viitor!

Zi după zi, noapte de noapte
Curaj, mândrie, să fii ce vrei să fii
Noapte de noapte, zi după zi
Trupul e slab dar spiritul poate
Zi după zi, noapte de noapte.

Zi după zi, noapte de noapte.

05. Luna preste varfuri

Preste vârfuri luna trece şi se-ascunde-n câte-un nor,
Mă îmbrăţişează rece şi fuge cu al meu dor.

Pe sub cetine de brad, pe sub codri, pe cărări
Luna şi-a ei raze albe fac năluci şi arătări.

Numai una-i cea mai dragă, după care-alerg de zor
Când s-o prind s-o strâng în braţe, Luna fuge iar în nori.

Ostenit de-atâta fugă, cat hodină pe-un pietroi,
Însă luna reapare - licurici în juru-mi roi.

Aripe de-ndată-mi pun şi cu foc m-arunc spre stele
Să prinz luna rece-n zboru-i, să prinz dragostele mele.

Preste vârfuri luna trece şi se-ascunde-n câte-un nor,
Mă îmbrăţişează rece şi fuge cu al meu dor.

06. Raul vremii

Şi îngropând amintiri și dor;
Şi dulce-l amăgește să-i pară mai ușoară
Cumplită trecerea anilor.

Pe râul vremii e-o luntre din inimi și gând închegată,
Ce duhul rău n-o poate zdruncina;
În prova-mpietrită și cruntă, tăind prin râul vremii
Stă neclintită inima mea.

Râu străvechi, râu străbun,
Râu al vremii, prieten bun.

07. Day Follows Day, Night Follows Night

When horizons seem dim and the starlight too cold
Echoes don't chime anymore 'cause there's no one left to hear them
Don't let you heart capsize in dismay, don't let your hope fade away
Take at look at yourself and realize there's more coming
From the future!

Day follows day, night follows night
Pick up your pride from wherever it may lay
Night follows night, day follows day!
Your step may falter, but the heart's right
Day follows day, night follows night!

If those whom you've loved once are now gone or dead
And their memory haunts you deep in the night
Embrace them one last time in your dream and smile,
Then turn your back to the past and walk away
Towards the future!
Day follows day, night follows night
Pick up your pride from wherever it may lay
Night follows night, day follows day!
Your step may falter, but the heart's right
Day follows day, night follows night!
Sadly, there is no end to this unfolding story,
The journey will last forever after we've been long gone
But behind are our sons who've looked towards the future
They know steps may falter but the heart's always right
Hail to the future!

Day follows day, night follows night
Pick up your pride from wherever it may lay
Night follows night, day follows day!
Your step may falter, but the heart's right
Day follows day, night follows night!