Tracks

01. Pamînt
02. Dacia Hiperboreana
03. Umbra
04. Ochiul Inimii
05. Chei De Roua
06. Tara De Dincolo De Negura
07. Jar
08. Arborele Lumii
09. Întoarcerea Amurgului



01. Pamînt

Plînge pămîntu sub mine,
Şi eu plîng deasupra-i

Pe cărare necălcată,
Pe rouă nescuturată,
Pămîntu s-a cutremurat,
Apele s-au tulburat,
Munţii cu dealurile,
Pădurile cu umbrele
Şi văile cu luncile.
Luna faţa şi-a schimbat,
Soarele s-a întunecat.

Mugure crescut în rouă,
Desfă-te morminte,-n două

Mînce-te Pămîntu!
Arde-te-ar focu!
Înghiţi-te-ar locu!


02. Dacia Hiperboreana

Sub cerul tradiţiei primordiale,
Din cetatea Carpaţilor
Sub axul boreal,
În ţara Geţilor

Indefinitul domneşte în stăpîn,
Pîn la porţile Daciei.
Din nedistinsul polar primordial, cobor
Planurile posibilităţii universale

Într-al Marii Negre prund
Sus îmi ard şi jos îmi pică,
Picătura ce pică
Face luna tocmai plină...
Ţipă sus pe soare
Sus pe soare cînd răsare

Muntele OM şi Omul Munte,
Buricul Pămîntului şi Osia Lumii
Cerul, Căliman şi Caraiman
Munte şi OM, şi OM precum munte,
El e Regele lumii

Sub gheţurile hiperboreene
Negru, pămîntul Daciei se-ncheagă
Din cîmpiile niciodată fără zăpadă
Se nasc pămînturi sacre ale nemuririi

Prin porţile de fier polare
Străvede polul spiritual al lumii,
Din munţii Rifei.


03. Umbra

Ma intorc in propria umbra!


04. Ochiul Inimii

A fost, cînd nu era, şi cînd era nu a mai fost
Cînd cerul şi pămîntul se-ntîlneau,
Omul atingea cerul cu mîna
Şi stele-i cădeau în poală

Poarta făpturilor, din miez de soare, să coboare
Prin rac să intre-n felul firii omeneşti
Şi poarta cerului, din miez de ger
Prin corn să se ridice-n firea vidului neant

Din trecut ce nu mai e,
Şi viitor ce nu e încă,
În nod vital, prezentul veşnic,
Ochiul ascuns întoarce
Şi ia în stăpînire timpul întreit

Roua celestă deşteaptă
Simţul eternităţii în grota inimii,
Şi ce-a de-a şaptea rază
Trezeşte ochiul cosmic

Înşiră-n şir, şi opreşte cu oprire
Înşiră-n şir, şi opreşte cu oprire

Din trecut ce nu mai e,
Şi viitor ce nu e încă,
În nod vital, prezentul veşnic,
Ochiul ascuns întoarce
Şi ia în stăpînire timpul întreit

Stăpîn al Regimului Vegetal
Rege peste Regnul Animal
Domn în Tărîmul Mineral
Între foc, pămînt, apă şi aer.

Adună ce e împrăştiat,
Găseşte vorba împietrită,
Pînă vei muri şi vei învia
Slăvit, iubit şi puternic
În cele trei lumi.


05. Chei De Roua

Sub umbra Parîngilor
În straja timpului
Trecătoarea lupului,
Loc dosit, de nevăzut
Lac de rouă sufleţit

Sus în vîrful munţilor
Pe creştetul pietrelor
La porţile zînelor
Din plaiul Năculelor,
În crugu pamîntului
Din adîncu muntelui
Unde văzul lasă urmă
Ş-amintirea gîndul curmă
Porţi de piatră se închid
Bolţi de spirit se deschid
Şi te nalţă, suflătoare
Sfidătoare 'nălţătoare
Din crugu pămîntului
Şi din 'naltul cerului
Din adîncul timpului
Şi din miezul hăului

Roua roureşte, vorba despleteşte
Vorbă uitată, din vechi timp purtată
Roua roureşte, vorba despleteşte
Vorbă purtată, din vechi timp uitată

Sus în munte plînge rouă
Jos pămîntu cade-n două
Şi rămîne prăbuşit
Şi de spirit dezgolit
Vuietul adîncului
Înzvîcnirea simţului
Pin' pămîntul iar se 'ncinge,
Se încinge şi se stinge
Urma timpului căzută
Nevăzută şi pierdută
Urma locului uitată
Spaima timpului vărsată
Iar cînd arde un foc 'n zare,
Taina veşnica s-aprinde
Se încinge, se prelinge,
Lasă sol să se perinde
Pe pămîntul dezvelit
Şi de şoapte dezgolit
Din afundul timpului
Spiritul adîncului

Roua roureşte, spaimă despleteşte
Spaimă purtată, din vechi timp uitată
Roua roureşte, spaimă despleteşte
Spaimă uitată, din vechi timp purtată
Roua roureşte, taină despleteşte
Taină uitată, din vechi timp purtată
Roua roureşte, taină despleteşte
Taină purtată, din vechi timp uitată


06. Tara De Dincolo De Negura

Văzduhul de deasupra se umple de un vânt neaşteptat
Între cer şi apă
Umbrele amurgului sosesc din depărtare
În locul unde timpul devine spaţiu

Pe crestele cenuşii ale fagilor
Împărăţia sălbăticiunilor e plină de frică şi de tăcere
Pământu-i ca cremenea
Tata munţilor, Călimanu'
Se suie pîn la nouri

Pe-o gură de Alb Pîrău
În afar dă lume vie
Să-ncureze, să vîneze
O biată lighioaie
Dă prin codrii cei pustii
O vinit la moartea ii...

Soare ce luceşte-n ochi şi se răsfrînge-n suflet
O înmărmurire de pământ
Desface-o poarta a cerului
Către tărâmuri ale spiritului
Cască-o gura a-ntunericului
Înspre pămînturi d-ale trupului

Un tremur, o chemare, un sunet nou se deşteptă în munte
Un glas de corn se strecură după un val de umbră. Era amurgul


07. Jar

[Instrumental]


08. Arborele Lumii

Cînd zorile se varsă
În faţă-mi se întinde zarea
Un fir de cer văzduhul
Un soi de nor mie starea

Soarele-i spin, spinu-i destin
Sădesc un pom, din ram de soare roditoare
Soare sur mă luminează
Soare sec mă îngălbeneşte

Lume nelumită, de dor pustiită
Nor de dor în om de pom
Cer mister, mister din ochi de cer
Ce prin pământ se cern
Văile şi apele, munţii şi pădurile
Mister de-adînc de cer

Din cer, trei rădăcini răsar din nori, coboară
Şi în pămînt, trei crengi se-mpămîntenesc

Şi atunci ce-a fost
Din cer mândru, lucios
Om mare, vânjos
Arbore întors, pe dos
Din firul luminii prins-a rădăcină
Om şi arbore ales, pe-o cădere lină
Semne, tălmăciri, s-aprind de înţeles
Foc de rouă, fulger din spini

Cu limbă de moarte
Pe-o culme de nor
Înarborat mă-ntorc
Şi Om şi Pom


09. Întoarcerea Amurgului

Roua n-mărmureşte
N-uimirea ce se zăreşte
De după miez de cer
De după adînc de lume

Copacii drumul umbrele întind
Agaţă cărarea, cea fără de-ntoarcere
Şi-napoi cufundă miezul pădurii

Cerul senin se-nclină
Se-nchină, pămîntul cînd răsare
Se-ncovoaie

Dureros spiritul se-nchide
Al timpului făgaş se scurge
Pe stînca veşniciei

Unde ochi nu vede
Şi minte nu pătrunde
Îndoit, şi astfel întreg
Strîmb, şi astfel drept
Gol, şi astfel plin

Umbra ca să treacă
Prin rouă şi ceaţă
Sensul se dezgheaţă

Făptuind nefăptuirea
Împlinitul prin nefăptuire se-mplineşte